impreuna

impreuna

vineri, 29 august 2008

Unde esti tu, Românie?

România este un stat situat în Europa. Se învecinează cu Ucraina (650 km) şi Republica Moldova (681 km) în nord şi est, Ungaria (440 km) şi Serbia (546 km) la vest şi Bulgaria (631 km) la sud. În sud-est, România are o porţiune de coastă care îi oferă acces la Marea Neagră. Capitala şi cel mai mare oraş este Bucureşti. România este un stat membru al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) din data de 29 martie 2004 şi, din 1 ianuarie 2007, al Uniunii Europene.
Numele de România provine de la român, cuvânt derivat din latinescul romanus (roman). Faptul că românii se denumesc folosind un cuvânt derivat din romanus (română român/rumân) este menţionat începând cu secolul XVI de către mulţi autori, printre care umaniştii italieni care au călătorit în Transilvania,Moldova şi Valahia.
Teritoriul actual al României a fost locuit începând cu mileniul 2 înainte de Hristos, de triburile indo-europene ale tracilor. Începând cu secolul 6 înainte de Hristos, în regiunea Dunării de Jos sunt semnalaţi geţii, iar în ţinuturile Banat şi Transilvania, dacii. În vremea lui Burebista (82-44 î.Hr.), statul geto-dac avea ca hotare: în nord - Carpaţii Păduroşi, în sud - munţii Haemus (Balcani), în vest - confluenţa râului Morava cu Dunărea mijlocie, în est - râul Bug.
Romanizarea reprezintă un proces istoric complex prin care civilizaţia romană pătrunde în toate compartimentele vieţii unei provincii încât duce la înlocuirea limbii populaţiei supuse cu limba latină. Factorii romanizării au fost administraţia, armata, veteranii, coloniştii, urbanizarea, religia, dreptul şi învăţământul în limba latină. Impactul asupra autohtonilor, al acestor factori, a fost asimilarea, în mod conştient, a civilizaţiei romane. În anul 271, împăratul Aurelianus retrage administraţia şi armata din Dacia. Dar o parte importantă a populaţiei romanizate rămâne la nord de Dunăre, pentru a exploata aurul din Munţii Apuseni şi sarea din bazinul Târnavelor.

(va urma...)

Sursa: wikipedia

Niciun comentariu: