Unde esti tu, Românie?

România este un stat situat în Europa. Se învecinează cu Ucraina (650 km) şi Republica Moldova (681 km) în nord şi est, Ungaria (440 km) şi Serbia (546 km) la vest şi Bulgaria (631 km) la sud. În sud-est, România are o porţiune de coastă care îi oferă acces la Marea Neagră. Capitala şi cel mai mare oraş este Bucureşti. România este un stat membru al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) din data de 29 martie 2004 şi, din 1 ianuarie 2007, al Uniunii Europene.
Numele de România provine de la român, cuvânt derivat din latinescul romanus (roman). Faptul că românii se denumesc folosind un cuvânt derivat din romanus (română român/rumân) este menţionat începând cu secolul XVI de către mulţi autori, printre care umaniştii italieni care au călătorit în Transilvania,Moldova şi Valahia.
Teritoriul actual al României a fost locuit începând cu mileniul 2 înainte de Hristos, de triburile indo-europene ale tracilor. Începând cu secolul 6 înainte de Hristos, în regiunea Dunării de Jos sunt semnalaţi geţii, iar în ţinuturile Banat şi Transilvania, dacii. În vremea lui Burebista (82-44 î.Hr.), statul geto-dac avea ca hotare: în nord - Carpaţii Păduroşi, în sud - munţii Haemus (Balcani), în vest - confluenţa râului Morava cu Dunărea mijlocie, în est - râul Bug.
Romanizarea reprezintă un proces istoric complex prin care civilizaţia romană pătrunde în toate compartimentele vieţii unei provincii încât duce la înlocuirea limbii populaţiei supuse cu limba latină. Factorii romanizării au fost administraţia, armata, veteranii, coloniştii, urbanizarea, religia, dreptul şi învăţământul în limba latină. Impactul asupra autohtonilor, al acestor factori, a fost asimilarea, în mod conştient, a civilizaţiei romane. În anul 271, împăratul Aurelianus retrage administraţia şi armata din Dacia. Dar o parte importantă a populaţiei romanizate rămâne la nord de Dunăre, pentru a exploata aurul din Munţii Apuseni şi sarea din bazinul Târnavelor.

(va urma...)

Sursa: wikipedia

Da...un pas

Primul pas a fost mai greu. Apoi am așteptat în tăcere lăsând timpul să treacă, numărând clipele. Părea o eternitate. Cu toate acestea la un moment dat din negura nopții s-a ivit un fior de speranță. Era ca o rază subțire de lună, dar îmi călăuzea pașii. M-am întins și am apucat-o ca pe o mână venită din neant și am pășit spre țara minunată. În locul mlaștinii a apărut un câmp feeric. Ce țară minunată avem. E suficient doar să deschidem ochii și să ne lăsăm purtați spre locurile copilăriei. Să ne lăsăm sărutați de adierea ușoară a vântului prin codrii verzi de brazi ascultând susurul izvoarelor, în timp ce ochii se odihnesc pe creste de munți. Voi încerca să pășesc tot mai mult călătorind cu pasul și cuvântul din colț de hartă, pe potecile umblate și pe altele neștiute, dezvăluind ceea ce știam mereu dar păstram doar acolo ferecat în suflet. România o țară minunată.

Un pas..?

Un pas. Atât deocamdată. Apoi privirea începu să caute un sprijin în apropiere. Ceva ce ar trebui să poată să dea impresia de stabilitate. Dar ochii obosiți și roșii de nesomn nu reușesc să pătrundă prin ceața densă din jur. Poteca e prea îngustă printre ochiurile de mlaștină, lipsite de viață. Cu toate acestea la capătul drumului e câmpia făgăduinței spre care înaintează mintea. De s-ar ivi zorii mai repede poate s-ar risipi și ceața și atunci toate ar prinde formă, dar așa prin bâjbâieli continue un pas pare o mare realizare. Încet, încet ceața se lasă și pe suflet și cuprinde ultima licărire de speranță. Mintea se lasă pradă disperării și nu mai știi dacă ai mai făcut un pas sau era doar o părere. Dacă pasul e în față sau în spate. Nu e nimeni în jur dar auzi voci ce te îndeamnă să mergi, iar altele te cheamă înapoi. Și te oprești cu brațele căzând pe lângă corp fără vlagă, privești în gol și aștepți. Oare ce? Sfârșitul sau începutul.